Arhivă pentru decembrie, 2007

Goathead

Posted in Comics with tags , , , on decembrie 9, 2007 by Zuluf

Ingioi.

Pagini
123456789

Reclame

Un film bun.

Posted in Filme with tags , on decembrie 7, 2007 by Zuluf

This is England
Ca şi criteriu general, nu mă dau în vânt după filmele de tipul „coming of age” dar „This is England” e un film foarte tare. Nu pur şi simplu tare, tare-ca-un-sfârc-de-lezbiană-oarbă-într-o-piaţă-de-peşte. N-am mai râs/plâns atât la un film englezesc de la Trainspotting încoace. Chiar dacă nu are tonul ironic/distopic al lui Irvine Welsh, This is England reuşeşte, trecând peste unele sincope, să aibă coeziune şi să facă o poveste aparent banală să strălucească, ceea ce le lipseşte multor filme de gen.
În primul rând, e jucat fără cusur. Urmărind apariţia skinhead-ului de rând, ras în cap, obraznic şi anarhist, de la idealismul originar de a fi „mândru de ţara ta” şi închegând o poveste credibilă, e primul film în mai bine de două luni despre care pot să zic „e bun şi dacă nu-ţi place, eşti bou”.
Scenariul e excelent condus, bazat pe experienţele din tinereţe ale regizorului. E haios când trebuie să fie haios, e trist când trebuie să fie trist şi cel puţin în prima jumătate a filmului te ţine în anii ’80.
Am să evit să folosesc expresii de genul „Two thumbs up!” sau „O capodoperă!” pentru că alea sunt rezervate unor jurnalişti plătiţi prea mult. Filmul e pizdos, şi merită văzut, măcar în ideea faptului că puştiul din rolul principal, Thomas Turgoose iese în evidenţă pe merit, şi nu pentru că ar fi o bucată de carne inexpresivă care primeşte laude pentru o lipsă de personalitate acerbă.

Dragoste şi LSD

Posted in Fanfaronie with tags , on decembrie 5, 2007 by Zuluf

Lol dragoste rofl
Probabil că doi din cei trei care or să ajungă accidental aici se vor aştepta la ceva subversiv, anti-tradiţional, postmodernist, pe care îl propagă prin eter „profeţii noii generaţii”. Nu sunt aici să scriu un manifest marxist pe o temă atât de jegoasă ca dragostea. Sunt aici să relatez o realitate. Faptul că e crudă o face cu atât mai reală.
Motiv pentru care ar fi momentul oportun să te întorci la ceea ce făceai înainte. Ţi se termină telenovela. Filmul s-a luat de pe torrenţi. Te jucai vreun shooter. Dădeai la labă. Scriai un e-mail. Lucrai. Îţi băteai nevasta. Nu contează. Întoarce-te. Întoarce-te acum, nu ai nimic în comun cu dragostea. Nici eu, doamne fereşte.
Dragostea nu e prima limbă pe care ai luat-o în gură. Nu e primul sutien pe care l-ai desfăcut. Nu e sentimentul de nevoie inuman pe care l-ai simţit când te-a lăsat prima cârpă pe care ai „iubit-o”, ăla e un sentiment pe care îl ai tu, alcoolicii, heroinomanii, criminalii în serie şi aurolacii. E o doză de chimie pură, şi „prinţesa prinţeselor”, protagonista nenumăratelor manele şi poezii atât de siropoase încât ajungi diabetic intelectual până la ultima strofă nu e diferită de orice altă fată. Toate „zâmbesc special”, toate au ţâţe şi sunt seducătoare până la un punct, toate sunt ambalate frumos şi vin fără garanţie. Unele sunt pianiste. Altele sunt fotomodele. Majoritatea sug pula. Câteva sunt interesante. Unele, mai rare, ne bagă în seamă. Toate sunt la fel.
Şi tu, şi eu suntem proşti. Atât de proşti încât atunci când am văzut-o ţinându-se de mână cu altul am scrâşnit din dinţi, şi ne-am imaginat ce fac ei în spatele uşilor închise. Ne-am imaginat că exact cum ne-a făcut nouă, i-a suflat în ureche şi lui la un moment dat când era călare pe el „te iubesc”. Şi l-a minţit, cum ne-a minţit şi pe noi. Şi ne venea să intrăm în pământ de ruşine şi ură. Ăla, săracu, n-are nici o vină. E un labagiu ca oricare altul, şi ar putea la fel de bine să fie cel mai bun prieten al nostru. Dar noi dăm vina pe el şi îl urâm, nu pentru că e scârbos sau penibil sau că n-o merită, ci pur şi simplu pentru că e cu ea. Şi nu mâncăm, nu dormim, şi avem zvâcniri romantice. Asta nu e dragoste.
Alţii se simt ca nişte preşuri. Scot limba obedient la fiecare lătrătură de comandă din partea lor şi se pleacă asemeni unor sclavi. Au ochii umezi şi rânjete satisfăcute şi se declară fericiţi de sub tocurile gagicilor cu care umblă.
Ai fost vreodată „îndrăgostit”? E oribil. N-a trebuit decât o tâmpită, cu nimic diferită de orice altă tâmpită să facă ceva tâmpit ca de exemplu să-ţi zâmbească. Şi tu, simţindu-te nemuritor de parcă ai luat trei timbre de LSD într-un minut, i-ai pus pe tavă viaţa ta. Evident, din acel punct încolo n-a mai fost a ta. Tâmpita respectivă s-a jucat de-a plastilina cu tot ceea ce înseamnă coloană vertebrală în tine, te-a transformat într-un sac de box sedat, inert şi fericit şi la un moment dat ţi-a zis „îmi place de Cristi”, „nu mai merge” sau cel mai mare cliche „hai să fim prieteni”. Aici sunt doar nişte cuvinte între nişte ghilimele, dar pentru tine a fost un pumn în gură şi aşteptarea tumultoasă a sevrajului. Urăsc „dragostea”.
Bineînţeles, faptul că îndrăgostiţii au de trei ori mai mulţi hormoni decât neuroni s-ar putea să aibă legătură cu efectele astea. Ni se zice că oamenii care chiar rămân îndrăgostiţi unul de altul rămân din cauza chimiei, norocului sau pentru că sunt în continuare intrigaţi unul de celălalt. Eu cred că are legătură mai mult cu faptul că ele nu sunt nişte curve ingrate, iar ei nu sunt nişte muişti nemulţumiţi.