Goathead

Posted in Comics with tags , , , on Decembrie 9, 2007 by Zuluf

Ingioi.

Pagini
123456789

Un film bun.

Posted in Filme with tags , on Decembrie 7, 2007 by Zuluf

This is England
Ca şi criteriu general, nu mă dau în vânt după filmele de tipul „coming of age” dar „This is England” e un film foarte tare. Nu pur şi simplu tare, tare-ca-un-sfârc-de-lezbiană-oarbă-într-o-piaţă-de-peşte. N-am mai râs/plâns atât la un film englezesc de la Trainspotting încoace. Chiar dacă nu are tonul ironic/distopic al lui Irvine Welsh, This is England reuşeşte, trecând peste unele sincope, să aibă coeziune şi să facă o poveste aparent banală să strălucească, ceea ce le lipseşte multor filme de gen.
În primul rând, e jucat fără cusur. Urmărind apariţia skinhead-ului de rând, ras în cap, obraznic şi anarhist, de la idealismul originar de a fi „mândru de ţara ta” şi închegând o poveste credibilă, e primul film în mai bine de două luni despre care pot să zic „e bun şi dacă nu-ţi place, eşti bou”.
Scenariul e excelent condus, bazat pe experienţele din tinereţe ale regizorului. E haios când trebuie să fie haios, e trist când trebuie să fie trist şi cel puţin în prima jumătate a filmului te ţine în anii ’80.
Am să evit să folosesc expresii de genul „Two thumbs up!” sau „O capodoperă!” pentru că alea sunt rezervate unor jurnalişti plătiţi prea mult. Filmul e pizdos, şi merită văzut, măcar în ideea faptului că puştiul din rolul principal, Thomas Turgoose iese în evidenţă pe merit, şi nu pentru că ar fi o bucată de carne inexpresivă care primeşte laude pentru o lipsă de personalitate acerbă.

Dragoste şi LSD

Posted in Fanfaronie with tags , on Decembrie 5, 2007 by Zuluf

Lol dragoste rofl
Probabil că doi din cei trei care or să ajungă accidental aici se vor aştepta la ceva subversiv, anti-tradiţional, postmodernist, pe care îl propagă prin eter „profeţii noii generaţii”. Nu sunt aici să scriu un manifest marxist pe o temă atât de jegoasă ca dragostea. Sunt aici să relatez o realitate. Faptul că e crudă o face cu atât mai reală.
Motiv pentru care ar fi momentul oportun să te întorci la ceea ce făceai înainte. Ţi se termină telenovela. Filmul s-a luat de pe torrenţi. Te jucai vreun shooter. Dădeai la labă. Scriai un e-mail. Lucrai. Îţi băteai nevasta. Nu contează. Întoarce-te. Întoarce-te acum, nu ai nimic în comun cu dragostea. Nici eu, doamne fereşte.
Dragostea nu e prima limbă pe care ai luat-o în gură. Nu e primul sutien pe care l-ai desfăcut. Nu e sentimentul de nevoie inuman pe care l-ai simţit când te-a lăsat prima cârpă pe care ai „iubit-o”, ăla e un sentiment pe care îl ai tu, alcoolicii, heroinomanii, criminalii în serie şi aurolacii. E o doză de chimie pură, şi „prinţesa prinţeselor”, protagonista nenumăratelor manele şi poezii atât de siropoase încât ajungi diabetic intelectual până la ultima strofă nu e diferită de orice altă fată. Toate „zâmbesc special”, toate au ţâţe şi sunt seducătoare până la un punct, toate sunt ambalate frumos şi vin fără garanţie. Unele sunt pianiste. Altele sunt fotomodele. Majoritatea sug pula. Câteva sunt interesante. Unele, mai rare, ne bagă în seamă. Toate sunt la fel.
Şi tu, şi eu suntem proşti. Atât de proşti încât atunci când am văzut-o ţinându-se de mână cu altul am scrâşnit din dinţi, şi ne-am imaginat ce fac ei în spatele uşilor închise. Ne-am imaginat că exact cum ne-a făcut nouă, i-a suflat în ureche şi lui la un moment dat când era călare pe el „te iubesc”. Şi l-a minţit, cum ne-a minţit şi pe noi. Şi ne venea să intrăm în pământ de ruşine şi ură. Ăla, săracu, n-are nici o vină. E un labagiu ca oricare altul, şi ar putea la fel de bine să fie cel mai bun prieten al nostru. Dar noi dăm vina pe el şi îl urâm, nu pentru că e scârbos sau penibil sau că n-o merită, ci pur şi simplu pentru că e cu ea. Şi nu mâncăm, nu dormim, şi avem zvâcniri romantice. Asta nu e dragoste.
Alţii se simt ca nişte preşuri. Scot limba obedient la fiecare lătrătură de comandă din partea lor şi se pleacă asemeni unor sclavi. Au ochii umezi şi rânjete satisfăcute şi se declară fericiţi de sub tocurile gagicilor cu care umblă.
Ai fost vreodată „îndrăgostit”? E oribil. N-a trebuit decât o tâmpită, cu nimic diferită de orice altă tâmpită să facă ceva tâmpit ca de exemplu să-ţi zâmbească. Şi tu, simţindu-te nemuritor de parcă ai luat trei timbre de LSD într-un minut, i-ai pus pe tavă viaţa ta. Evident, din acel punct încolo n-a mai fost a ta. Tâmpita respectivă s-a jucat de-a plastilina cu tot ceea ce înseamnă coloană vertebrală în tine, te-a transformat într-un sac de box sedat, inert şi fericit şi la un moment dat ţi-a zis „îmi place de Cristi”, „nu mai merge” sau cel mai mare cliche „hai să fim prieteni”. Aici sunt doar nişte cuvinte între nişte ghilimele, dar pentru tine a fost un pumn în gură şi aşteptarea tumultoasă a sevrajului. Urăsc „dragostea”.
Bineînţeles, faptul că îndrăgostiţii au de trei ori mai mulţi hormoni decât neuroni s-ar putea să aibă legătură cu efectele astea. Ni se zice că oamenii care chiar rămân îndrăgostiţi unul de altul rămân din cauza chimiei, norocului sau pentru că sunt în continuare intrigaţi unul de celălalt. Eu cred că are legătură mai mult cu faptul că ele nu sunt nişte curve ingrate, iar ei nu sunt nişte muişti nemulţumiţi.

Sunt Bioşocat!

Posted in Jocuri with tags , on Noiembrie 30, 2007 by Zuluf

Bioshock pwnz.
Am terminat Bioshock, ca de obicei mult mai târziu decât restul planetei.
Pentru că mi-e lene, şi Yahtzee a făcut deja un review mai bun decât probabil aş putea face eu, just click Play.

Filmul „The Number 23” mi-a luminat viaţa!

Posted in Filme with tags , , on Noiembrie 29, 2007 by Zuluf

Glumesc.
Nu sunt absolut sigur ce anume mi-a scurtat viaţa mai mult – fumatul sau filmele proaste. Sunt sigur însă că tutunul e o substanţă nocivă cunoscută publicului larg, în timp ce dacă ai prostul obicei de a închiria DVD-uri regulat fără să citeşti sau să întrebi dinainte de ele îţi ceri în mod constant un pumn în coaie sub pretextul unei mui.
Aşa se face că la sfârşitul anului eu văd un film de la începutul anului, în care Jim Carrey e protagonist şi prin clinciul de la sfârşit, e şi criminalul pe care îl urmăreşte! Da, ştiu, v-am stricat filmul, dar priviţi asta ca un lucru bun. Ăsta e tot twist-ul, toată şmecheria, tot geniul scenaristului. Ai zice că după Fight Club, The Machinist, Hide and Seek şi multe alte producţii mai bune sau mai proaste, întreaga lume s-ar fi săturat de laitmotivul amneziei şi ar fi trecut la lucruri mai importante. Există ceva sinistru de disfuncţional în structura cinematografiei în momentul în care se pun bugete scârbos de mari în braţele unora a căror imaginaţie a ajuns la metastază.
Ceea ce e şi mai înfiorător este că filmul presupune că spectatorul este un idiot colosal. Nu sunt sigur în privinţa voastră, dar sunt cert că încă nu am ajuns suficient de senil şi lipsit de logică încât să fac tumbe cu spatele în momentul în care Jim Carrey declară nonşalant că „numărul 23 e rădăcina tuturor relelor”. Dacă vreţi un exerciţiu de lipsă de imaginaţie, alegeţi un număr aleator şi căutaţi în jurul vostru toate locurile în care apare. E o conspiraţie, nu? Preoţi catolici vor să vă violeze copiii şi voi umblaţi după cai verzi pe pereţi.
Din punctul ăsta de vedere „The Number 23” concurează cu imbecilitatea cronică la care v-ar supune „Codul lui DaVinci”, şi după cifrele încasate din închirieri şi box office aş zice că lumea nu devine mai inteligentă, dimpotrivă.
Bineînţeles, filmul are o scuză de partea lui – făcând calcule cu rezultatul (ohmygawd) 23 timp de aproximativ o treime din lungimea totală creierul omului obişnuit, lipsit de orice fel de formă de atenţie distributivă, nu percepe lipsa de coeziune, replici deştepte sau orice fel de centru de interes şi vă treziţi zâmbind tâmp în timpul genericului de final, satisfăcuţi că aritmetica de clasa a 2-a nu v-a lăsat la ananghie.
Şi cireaşa de pe tort: nu e absolut nimic original. Există, totuşi, producţii mediocre care au meritul de a avea şarmul inovaţiei. Fenomenul de producţie al „The Number 23” nu poate fi descris decât aşa:
Ripoff!
Trebuie însă să menţionez că „The Machinist” r0x0r, şi e pimp, şi chiar merită văzut.

Pro TV suge. România aplaudă.

Posted in Trafic de prostie with tags , , , on Noiembrie 29, 2007 by Zuluf

Cică diseară de la 20:30 pe binecunoscutul sanatoriu Pro TV, adăpost călduros de populaţie manelară, ştiri fataliste şi emisiuni pentru populaţia rurală de la oraş, se va difuza filmul „Next”, cu Nicholas Cage. Mă întreb dacă românilor le e greu să vocifereze vreo părere inteligibilă cu penisul jilav al acestui canal băgat atât de adânc în gâtul lor. Printre silabele molfăite ceea ce am descifrat m-a contrariat. Pare-se că aceia care se bucură de marea realizare a Pro TV-ului se bucură din cauză că (şi citez): „filmul este o producţie nouă, din 2007, cu actori cunoscuţi şi un buget mare, şi Pro TV îl difuzează mâine!”.
„Next” este un film cel puţin mediocru. De căcat. Bun de aruncat la gunoi. E în mod aparent bazat pe povestioara „The Golden Man” a lui Philip K. Dick, şi totuşi oricine a citit-o vă poate confirma că singurul lucru pe care îl are în comun cu acest… film este abilitatea personajului principal de a vedea în viitorul apropiat. Dincolo de asta, producătorii au masacrat tot ce era multidimensional în povestioară şi au transformat ceva de altfel mişto într-un jeg simplist cu un protagonist dubios şi nişte terorişti de o ambiguitate înfiorătoare. Vreau să zic, cine ar lua în serios un film în care personajul principal are freza asta:
Nicholas Cage is a sellout.
N-aveţi decât să nu mă credeţi pe mine. Pe Rottentomatoes filmul are momentan un rating de 28%.
Practic, ceea ce face Pro TV este să dea un film nou şi prost în loc de filme vechi şi proaste. Grozav!
Şi ceea ce e şi mai îmbucurător pentru legumele care se bucură de difuzarea acestei „capodopere” este că, aşa cum i-a obişnuit mamutul de tâmpenie al lui Sârbu, pauzele de 20 de minute de reclame le vor umple sincopele intelectuale.
Nicholas Cage se poate ruja frumos, să-şi tragă nişte jartiere sexoase şi să-şi vopsească freza aia… jovială şi să se alăture celorlalte curve timide care îşi prostituează talentul de dragul mălaiului.
Vizionare plăcută!

Ceva groaznic…

Posted in Achtung! on Noiembrie 28, 2007 by Zuluf

Un blog e la fel de util ca un apendice, drept pentru care nu simt nevoia vreunei introduceri sau motivaţii. Un blogger nu e un jurnalist, penislol. Conceptul de blogger variază de la specimenul cel mai întâlnit, „labagiul singuratic, provenit din meandrele mediocrităţii” la cei aproximativ 10 oameni care scriu lucruri deştepte, amuzante, iluminatoare sau pur şi simplu digerabile. A citi un blog, orice blog, este o pierdere de timp, doar că la unele nu o regreţi.
Ştiu ce o să ziceţi acum: „Zuluf, armăsar charismatic, dar tu de ce îţi deschizi blogul ăsta?”. Păi tocmai pentru că vreau să nu mai piardă lumea vremea citind gunoaie, sau măcar dacă e vorba de citit gunoaie să citească gunoaiele mele. Care sunt ca mine, brânză bună în burduf de câine.
Nu îmi pasă dacă îşi face vreun politician, actor, scriitor, poet, vedetă porno sau mamifer pleşuv asemănător omului (vezi Mircea Badea) blog, mă reneg de orice fel de legătură, asociere sau chiar amplasare în aceeaşi propoziţie cu cei menţionaţi.
Nu plănuiesc să descopăr şi să vă împărtăşesc sensul vieţii sau alte rahaturi plictisitoare, ci doar lucrurile cu adevărat importante, precum:
1. De ce vreun film/joc/persoană publică (sau nu) suge şi trebuie ignorat(ă) sau anihilat(ă) cu pietre pentru binele comunităţii.
2. De ce bărbaţii sunt nedreptăţiţi de natură. Orgasmul unei femei se poate întinde pe aproximativ 20 de minute, şi 5 minute mai târziu îşi încolăceşte din nou cloambele în jurul tău pentru un nou aerobic, în timp ce bărbatul simte orgasmul (dacă are bulan) pe parcursul a 15 secunde şi îi ia jumătate de oră să schimbe încărcătorul.
3. De ce fiecare dobitoc sinistru care ştie că toţi politicienii de pe listă sunt nişte saci inerţi, zâmbitori şi jegoşi de masă lipicioasă şi nevertebrată invocă argumentul „am ales răul cel mai mic” când se întoarce de la vot, cu rânjetul patriot specific unui copil hipnotizat de propaganda silabisită la şarade politice televizate.
4. Pe ce cărţi/filme/muzică/evenimente merită să vă cheltuiţi salariul minim pe economie.
5. Cum arată bloggerul de rând:
Bloggerul de rând